GATA, AM TĂIAT PORCUL

Vineri, 19. Decembrie 2008 Ora 01:53.

         Se apropie Crăciunul şi toată lumea face pregătirile pentru sărbătorile de iarnă ... Cadouri pentru cei dragi, pentru prieteni, cumpărături pentru a petrece sfânta sărbătoare a Crăciunului şi Anul Nou, conform tradiţiei, cu bucurie şi îmbelşugare. Aşa că nici eu nu m-am lăsat mai prejos şi acum două zile am întocmit o listă cu cele  ce le-am considerat trebuincioase petrecerii sărbătorilor de iarnă căt mai relaxant. Bine inţeles că din listă, pe lîngă ingredientele necesare preparării tradiţionalului cozonac,  nu a lipsit nici bradul de Crăciun, împreună cu ornamentele sale beteala şi globurile, nici cadourile pentru soţie şi nepoţei, care, de regulă , trebuie să se găsească sub bradul împodobit, in sfânta noapte şi bineînţeles, ca punct forte a listei, deşi nu chiar în fruntea ei, trona porcul, unicul furnizor de cârnaţi, caltaboşi şi piftie

 Iată cam aşa arăta lista mea scrisă în fugă pe un colţ de birou:

 Astăzi am trecut la fapte. Deşi, vă mărturisesc că, fără nici un fel de plăcere, am început să colind prin malluri, supermarketuri şi magazine, în cautarea articolelor din listă. Cu pomul de iarnă nu au fost nici un fel de probleme. În toate magazinele, oferte peste oferte. Pomi  de iarnă pentru toate gusturile, de toate înălţimile, cu ornamente de toate culorile, care de care mai lucioase şi mai sclipitoare. Ce să mai vorbim ? Aveai de unde şi ce alege, aşa că am ales. Cum-necum, m-am descurcat şi cu cadourile pentru cei mici şi pentru soţie. La fel şi cu produsele pentru mâncarea de sărbători si ingredientele pentru cozonac. Singura mare problemă, s-a ivit când a trebuit să cumpăr porcul. În magazine, malluri şi supermarketuri, nu se găseşte aşa ceva. Pentru aceasta trebuia să mă deplasez la oborul de animale care se afla în celălalt capăt al oraşului. Trebuie să fac rost de un mijloc de transport adecvat, că doar n-o să leg porcul de gât cu lesa şi să-l târăsc după mine prin tot oraşul, iar datoriă "parfumului" său natural, nici un taxator nu m-ar lăsa să mă urc cu el în autobuz. Dar problema cea mai gravă este alta: mi-am făcut inventarul la portofel, după celelalte cumpărături făcute şi am constatat că ascesta s-a "subţiat" în asemenea hal, încât nu cred că ar mai suporta greutatea grăsunului, fără să se volatilizeze complet. De aceea, cu părere de rău mă văd nevoit să renunţ la ideea de a mai cumpăra porc anul acesta. Bine, bine, renunţ eu, nu-i vorbă, că mă pot duce la boxa de carne şi să cumpăr carnea gata tranşată, iar cârnaţii şi toba , gata preparate. Dar ce ne facem atunci cu tradiţia ? Tradiţia spune că înainte de Crăciun, românul taie porcul, îl părleşte cu paie, îl rade, il tranşează il afumă, apoi începe să facă preparatele tradiţionale: cârnaţi, tobă, caltaboşi, leber, nu înainte însă de a mânca, în ziua sacrificiului, "pomana porcului", carne proaspătă, friptă şi stropită din belşug cu ţuică de prune... Ei, bine, eu in acest caz ce să fac ?  Să nu mai tai porcul ? Cum rămâne atunci cu tradiţia ?

 Noroc că mai am încă lista la mine, în buzunar. O scot, o recitesc, constat că, toate celelalte articole au fost deja cumpărate, aşa că iau pixul din celălalt buzunar şi tai porcul ... de pe listă. Iată cum arată lista după această operaţiune :

Na, să nu zică lumea că nu am tăiat şi eu, porcul de Crăciun !...

PLUGUŞOR ZĂNGĂNITOR - 2010

creat: Joi, 31. Decembrie 2009 Ora 08:47.

Aho, aho !... La zăngăniţi.

Pe unde mai staţi pitiţi ?

Vă caut până obosesc

Şi nici unul nu găsesc.

Lăsaţi vinul şi colacul

Şi ascultaţi-l pe Babacu,

C-a pornit în fapt de seară

Să vă fac-o zăngăneală.

Ia, să zăngăniţi şi voi,

Domnişoare sau flăcăi !...

Hăi, hăi !...

Eu, de aceea am pornit:

Să am spor la zăngănit.

Din talangă şi din bici,

Din buhai şi din tilinci

Din clopot, din zurgălăi:

Zăngăneală, măi flăcăi !...

Dar oricât m-am chinuit,

Nu am spor la zăngănit

Că sunt singur singurel.

Zăngăniţi şi voi niţel.

Din harapnice pocniţi

Că e anul nou aici.

Mai sunaţi din zurgălăi

Şi strigaţi cu toţii: Hăi !...

Hăi, hăi !...

Daţi-vă niţel la vale,

Lângă oala cu sarmale

Lângă cârnaţi şi piftie

Şi paharul cu răchie.

Puneţi mâna pe pahare,

Şi să-nchine fiecare,

Cu zaibăr şi cu molan

Că e început de an !...

Un an nou ce-aş vrea să fie

Pentru toţi, cu bucurie,

Care să v-aducă, frate

Daruri multe, îmbelşugate,

Vile, case cu grădini,

Afaceri bune, maşini,

Bani, să staţi pân' s-o însera

Ca să-i puteţi număra.

Iar în suflet, multă pace.

Să fiţi cu cine vă place.

De gâlceavă să nu ştiţi

Şi să fiţi mereu iubiţi.

Daţi-vă mai lângă scară,

Că mai fac o zăngăneală.

Trageţi rota, măi flăcăi,

Şi strigaţi cu mine: Hăi !...

Hăi, hăi !...

De urat aş mai ura,

Că vi-e drag a m-asculta

Însă o s-o iau la fugă.

Frică mi-e să nu m-ajungă

Şi să mă strângă de gât

Relele de-anul trecut:

Zavistia şi cu ura,

Care-au întrecut măsura.

Vorba rea, spusă-n mânie,

Cu minciuni şi calomnie,

Orgoliul nemăsurat

Pe care l-am afişat

Şi-alte zeci şi zeci de rele,

Mai mai mari, sau mai mărunţele.

De aceea mă opresc

Aici unde mă găsesc

Şi vă aduc urare plină

De belşug şi de lumină,

La toţi cei care citiţi,

Că toţi suntem "Zăngăniţi"

Deci, pentru ultima oară,

Vă mai faco zăngăneală,

Că e gratis. Nu-i pe bani.

LA ANUL ŞI LA MULŢI ANI !...

Cum am petrecut Crăciunul.

         Am profitat de cele patru săptămâni de concediu forţat (citeşte  şomaj tehnic) şi am hotărât că ar fi bine să mai petrec o dată sărbătorile de iarnă aşa cum o făceam în copilărie. Pentru aceasta, însă, erau nevoie să fie îndeplinite o serie de condiţii. Prima dintre ele era condiţia locaţiei. Nu puteam petrece în acelaşi mod, în Târgovişte, unde locuiesc actualmente, aşa cum aş fi făcut-o în locurile copilăriei, un sat drăguţ şi vesel, în apropiere de Bicaz. Mai precis, acolo unde apele limpezi ale pârâului Tarcău le întâlnesc pe cele ale Bistriţei zglobii. O a doua condiţie era aceea de a ne reuni aceleaşi persoane care petreceam cândva, sărbătorile împreună, în mirosul de cetina proaspătă a bradului împodobit. Iar cea de a treia condiţie era aceea de a da timpul înapoi pentru a fi din nou copii, spre a recrea într-un mod cât mai fidel acele momente.

 Daca prima condiţie, cu toate greutăţile de rigoare, era perfect realizabila, celelalte două erau de-a dreptul imposibile. Cu toţii ştim că timpul nu poate fi întors cu nici un chip, după cum nu pot fi readuşi nici cei care de multă, foarte multă vreme, "petrec" pe  tărâmurile veşnice. Ei, dar vorba aceea: "Morţii, cu morţii şi vii, cu vii". Iertaţi-mi momentele de slăbiciune, care presupun că v-au indispus şi să urmez firul povestirii. Lăsând la o parte lucrurile imposibile, să rămâna aşa cum sunt, m-am gândit ca ar fi bine ca, măcar pe cele posibile sa le realizez. Dar, ca un făcut, chiar şi aici se ridicau probleme destul de greu de realizat. Prima şi cea mai grea dintre ele, era aceea de a vedea ce aş putea face cu bătrâna căţelusă, pe care o aveam de 13 ani, care era cam bolnăvioară, dar şi capricioasă şi alintată ca un copil. Acasă, singură, încuiată în casă, nu aş fi putut să o las. Ar fi murit de foame in cele zece zile în care aş fi lipsit. Autoturism  nu am, iar cu mijloacele de transport în comun, cum ar fi trenul, sau autobuzul, transportul animalelor este interzis. Prin vecini, nimeni nu s-a arătat entuziasmat de ideea de a avea grijă de "copilul"  meu, iar pentru a obţine toate certificatele madico-veterinare, pentru un transport legal de animale, cu cuşca specială de rigoare, costul ar fi fost mai mare decât costul biletului meu de călătorie şi în plus, ar fi trecut şi sărbătorile, până să le obţin pe toate. Aşa că, se părea că, deşi rezolvabilă, problema rămânea " cu soluţii complexe". Din acest motiv eram pe cale să renunţ la acest proiect, când, deodată, fără nici un efort din partea mea, soluţia s-a arătat singură. Ea consta într-un mesaj, pe care l-am primit pe telefonul mobil, de la fratele meu care spunea. "Pregăteşte-te, că mâine vin cu maşina mea, să te iau pe tine şi pe cumnată-mea, să petreceţi sărbătorile de iarnă la noi, la Moldova" !

 Conform promisiunii făcute, a doa zi, fratele meu, era la mine, la Târgovişte.  Eu şi soţia eram deja pregătiţi de plecare şi tot la fel de bine pregătită era şi Lisa, căţeluşa. Astfel că, îmbarcaţi în maşină, cu căţel şi purcel, atât la propriu cât şi la figurat (că purcelul se afla in portbagaj sub formă de şunci, cotlete şi cârnaţi) am pornit. "Cap-compas"_ Piatra Neamţ.

 Drumul în sine nu a  avut nimic fenomenal. Mai o gropiţă, pe ici pe colo ce trebuia ocolită, mai un popas la PECO pentru alimentarea maşinii, mai un popas la un restaurant-pensiune pentru "alimentarea" pasagerilor ...

 Trebuia totuşi să facem un ocol de vre-o  50 km. pentru a trece pe la socrii mei (părinţii soţiei),atât pentru a-i saluta, cât şi pentru a lua de la ei o butelcă cu o anumită licoare de culoare rubinie, fără de care, sărbătorile de iarnă nu ar fi avut nici un "chichirez". Socrii mei locuiesc în Davideni, sat pitoresc, aşezat în lunca Moldovei, vecin cu Păstrăvenii, satul copilăriei marelui scriitor naţional, Mihail Sadoveanu. Cu ocazia aceasta le-am încântat şi lor sufletul, împodobindu-le în Ajunul Crăciunului, un brad, dinainte pregătit pentru acest scop. S-au bucurat ca nişte copii. De când cele cinci fete pe care le-au avut, au crescut, s-au măritat şi au plecat în cele patru zări, pe la casele lor, nu au mai văzut în casa lor un brad împodobit, de sarbători, pentru că nu au avut cui să-l mai facă.  I-am lăsat cu ochii umeziţi de lacrimi de bucurie că şi-au văzut măcar una din cele cinci fete, plecate de acasă de mai bine de 30 de ani.

  Am ajuns acasă la fratele meu în seara de ajun, unde soţia lui, cumnată-mea, ne aştepta cu toate pregătirile  făcute. Abia am terminat de scos bagajele din portbagajul maşinii, abia am  intrat în casă, că la geam s-au auzit glasuri firave de copii:  "Primiţi colindul" ?...

   

    

     "Sus în poarta raiului.

       Florile dalbe sunt de măr,

       Şade Maica-Domnului

       Florile dalbe sunt de măr,

       C-un fiuţ, micuţ în braţe ..."

A doua zi, în ziua de Crăciun, de cum s-au revărsat zorii, aceleaşi glasuri cristaline de copii s-au făcut din nou auzite: " Primiţi Steaua"

     "Steaua sus răsare

     Ca o taină mare,

     Steaua străluceşte

     Şi lumii vesteşte

     Că astăzi, curata,

     Prea nevinovata

     Fecioara Maria

     Naşte pe Messia" ...

 Era ziua de Crăciun. O zi de Crăciun, petrecută în satul copilăriei, după treizeci de ani. Am ieşit să fac o plimbare prin sat. Abia am făcut vre-o câţiva paşi şi sentimentul de înstrăinare s-a revărsat asupra mea cu toată puterea sa, devorându-mi cu nesaţ amintirile. Nimic nu mai era ca atnci când am plecat de acasă, pentru a-mi împlini destinul. Totul părea mai mic, mai cenuşiu şi mai mohorât. Căsuţele mici, altădată atât de vesele şi de luminoase, astăzi mi se părerau că sunt pe jumătate ingropate în pământ. Până şi casa în care am copilărit, mi se părea că aruncă spre mine o privire ciudată,  rece şi străină. Doi tineri, dintre puţinii oameni ce treceau în acele momente pe drum, se uitau la mine cu o curiozitate indiferentă. I-am privit şi eu, dar chipurile lor nu-mi spuneau nimic, nu-mi trezeau nici o amintire. Ajunşi în dreptul meu m-au salutat cu un "Bună ziua" rostit cu claritate, nu mormăit şi nici îngânat. La ţară, încă se mai respectă obiceiul ca oamenii să se salute, chiar dacă nu se cunosc. Un obicei frumos pe care îl respectam şi eu in tinereţe, dar de care, spre ruşinea mea, m-am lepădat de foarte multă vreme. Le-am răspuns la salut şi am pornit agale mai departe continuând să privesc ca un spectator, locurile, pe cât de dragi odinioară pe atât de schimbate şi străine astăzi.

Deodată, am auzit de după o poartă înaltă, o voce care mi se adresa. "Ai îmbătrânit şi tu, Viorele..." M-am uitat să văd cine îmi vorbeşte. De după poartă a apărut un om matur, de vârsta mea, destul de gras si cu un început de chelie. Era cât pe ce să nu-l mai recunosc pe Stelian, fostul meu coleg de şcoală generală. Cu atât mai mult, cu cât am rămas surprins să-l întâlnesc în acest loc. Ştiam că el venea la şcoala noastră, din satul vecin, pentru că şcoala din satul nostru era mai aproape de casa lui.

Tot el a fost cel care m-a lămurit: "Am cumpărat casa asta de la băieţii lui Nea Grigore. Ei, au plecat amândoi în străinătate, după ce amândoi bătrânii s-au prăpădit ... La mine stă acum fratele meu cel mai mic..." Am mai vorbit cu Stelian preţ de vre-un sfert de oră, despre locuri şi fapte de demult, numai de noi ştiute, despre bătrânii satului care, rând pe rând, au trecut la cele veşnice, despre noua generaţie care s-a ridicat, copii şi nepoţii celor de vârsta noastră.

Din siguranţa cu care îmi vorbea Stelică (aşa îi spunem în copilărie) mi s-a relevat un fapt, pe cât de surprinzător, pe atât de adevărat. În sat nu s-a schimbat aproape nimic. Doar EU sunt cel care s-a schimbat.

Poezie a la Babacu'

creat: Marţi, 29. Decembrie 2009 Ora 23:09.

Stau şi ma întreb de-o vreme

Unde oare am greşit ?

Nimeni nu vrea să citească

Tot ce-am scris eu, zăngănit.

E normal. Scrierea bună

Mă cam scoate din sărite

Numai eu pot scrie-aiurea

Ideile-mi zăngănite.

Şi-când tot înşir la vorbe,

Te intrebi : O fi normal ?...

E întreg la minte, oare ?

Zău, de ce-i aşa ... banal ?

Ăsta însă e Babacu.

Nu ai nene ce să-i faci.

Greu să-l scoţi din ale sale.

Ăl mai bine e să taci.

N-ai tăcut, îţi iei pedeapsa:

Iar te-nţeapă, mangositul

Ţi-este clar ?... Dacă nu-ţi este ...

Ia, citeşte acrostihul !...

P.S. Ăsta e răspunsul meu,

La disputa de-astă seară

Nu vreau nici un premiu, eu.

De-oi fi bun sau de-oi fi rău

O să scriu mereu, mereu

Versuri, versuri, iar şi ... iară

Sania lui Moş Crăciun

creat: Vineri, 25. Decembrie 2009 Ora 11:19.

L-am găsit aseară, la marginea satului pe Moş Crăciun. Era tare supărat. I se rupsese o tălpică de la sanie (probabil în groapa din şosea pe care Primăria nu a catadixit să o repare de astă primăvară) şi se plimba de colo-colo, scărpinându-se în barbă şi mormăind cuvinte numai de el înţelese. M-am oferit să-l ajut. Cu chiu cu vai am, reuşit împreună să dregem tălpica sfărâmată a saniei, dar Moşul tot era supărat. Mai avea de împărţit multe, foarte multe daruri şi din pricina incidentului cu sania, pierduse o mulţime de timp. Se temea că până în zori nu va putea să le împartă pe toate.

Săritor cum sunt din fire, i-am propus să-l mai ajut câteva ceasuri şi la împărţirea cadourilor, dar din păcate, nu prea semănam a Moş Crăciun. Mai degrabă, am început să semăn cu "Moş Tăgârţă", un moşulică simpatic ce trăia pe vremea când eu eram copil şi pe care îl poreclisem aşa din pricina unei traiste mari, pe care o purta tot timpul petrecută cu o baieră, pe după gât şi în care moşul punea tot ceea ce putea căpăta de pe la oamenii din sat. E drept că eu nu aveam traistă la mine, dar în orice caz, nici cu Moş Crăciun nu semănam. Din fericire, tot Moş crăciun a fost cel care m-a scos din impas. După ce a scotocit cîteva clipe printre cutiile cu daruri, a scos la iveală un costum de "Moş", nou-nouţ, pe care l-am îmbrăcat peste hainele mele. Îmi venea "ca turnat". Probabil şi din cauza burţii mele, care în ultimii ani s-a rotunjit binişor, având pretenţia să se ia la întrcere cu cea a lui Moş Crăciun.

_ Acum ce facem ?... O să fim doi Moşi Crăciun ?... am întrebat eu

_ Nu, Moşul o să fii tu, iar eu o să mă fac invizibil şi o să-i iau locul îngeraşului, pe care l-am trimis după ajutoare, dar care, văd că nu a venit nici până acum.

Zis şi făcut. Am început să împărţim darurile la copii cuminţi din sat, pe care îi cunoşteam. Chiar la marginea satului, intr-o căsuţă mică şi drăguţă, l-am găsit şi pe Nicuşor, un ţânc de numai vre-o trei anişori, despre care umbla vorba prin sat, că e un copil cam nesupravegheat, şi cam obrăznicuţ, pentru vârsta lui cea fragedă.

Deodată mi-am amintit nişte versuri încă de pe vremea când eu eram copil, aşa, cam de vârsta lui Nicuşor şi de aceea am început să strig de la poartă :

Bună seara, bună seara,

Iacă, vin cu sănioara

Şi cu daruri proaspete.

Bucuroşi de oaspete ? ...

_ Bucuroşi, bucuroşi ! ... au strigat bunicii lui Nicuşor, deschizându-ne larg uşa. Ai venit să-i aduci daruri lui Nicuşor ? Nu credem că merită, că a fost obraznic tot anul !...

Îmi vorbeau doar mie, pe adevăratul Moş Crăciun nu-l vedeau. Ca de altfel nici Nicuşor, care cu mare îndrăzneală a venit să mă tragă de barbă. Noroc că era falsă, altminteri mi-ar fi dat lacrimile de durere.

Tot eu am fost cel care a intrat în vorbă cu Nicuşor:

_ De ce eşti atât de obraznic, Nicuşor ?...

_ Da' nu-s ob'aznic. Am v'ut doal să văd dacă esti adevălatu' Mos C'ăţiun ...

_ Şi ce-ai constatat ?...

_ Că esti Mosu ... (Barba falsă era şi bine legată cu o sforicică după ceafă, aşa că nu a putut să mi-o smulgă cu totul.)

_ Şi acum, nu-ţi ceri iertare, că m-ai tras de barbă ?...

_ Nu ...

_ De ce ?

_ Pnt'u că-s smechel ...

_ Dar o poezie ai învăţat tu, ca să-i spui lui Moşul !...

_ Da, stiu...

"Mos C'ăţiun cu balba sulă

Pe la noi să nu mai vii

Că te bag în pi'da măti

Si mă pis pe zucălii !..."

_ Vai, ce urât !... Cine te-a invăţat să o spui ? Mama?

_ Nu, că mama-i în 'Pania

_ Atunci cine ? Tata ?

_ Nu, că si tata-i în 'Pania

_ Bunicul, cumva, că şi el era şmecher, când era mic. (Bunicul lui Nicuşor a fost coleg cu mine şi făcea feţe-feţe când a auzit ce poezie îmi spune Nicuşor.)

_ Nu, niţi el ...

_ Atunci cine ?

_ P'etinu' meu ţel mai male... Si tot el mi-o spus că Mosu nu esistă. D'aia te-am t'as de balbă !...

...................................................................................................................

Cuminte sau nu, tot i-am lăsat darurile lui Nicuşor, cu promisiunea fermă, că dacă la anul va fi tot atât de obraznic nu va mai căpăta nimic. S-a uitat la mine, a râs şi a zis:

_ Păi, nu asa spuneam si eu ?...

Am plecat îngândurat şi mi-am spus: "Moşule, ai îmbătrânit. Încearcă de-ţi mai pune mintea cu copii de astăzi".

Cred că este pentru ultima oară când îl mai ajut pe Moş Crăciun !...

Rugă către Moş Crăciun

creat: Marţi, 22. Decembrie 2009 Ora 02:01.

Moş Crăciun, te rog fierbinte,

Am o mare rugăminte:

Anul ăsta, dacă vii,

Nu-mi aduce jucării.

Adu-mi numai bunătate.

Căt mai multă, cât se poate.

Bunătate multă vreau,

Să pot da la cei ce n-au.

Şi, dacă ai să găseşti

Pe unde călătoreşti,

Doar un strop de minte vie,

Mare cât o gămălie,

Adu-i-o tot lui Babacu'

Că nu mai ştie săracul

Ce ar mai putea el face,

Pe prieteni să-i împace.

Pentru că de astă vară,

Zi de zi, seară de seară,

Prietenii lui cuminţi,

Parcă şi-au ieşit din minţi:

Nu mai au nici o măsură.

Se tot ceartă şi se-njură.

Îşi aruncă, într-o doară,

Vorbe grele, de ocară ...

De aceea, Moş Crăciun,

Vreau ca-n seara de Ajun

Darurile ce râvnesc,

Jos, sub brad să le găsesc

Pretenţia nu mi-e mare

Vreau ce ar vrea fiecare.

Nu vreau case, ori palate.

Doar minte şi bunătate.

Adu-mi şi-atunci o să spun,

Draguţule Moş Crăciun,

Că eşi bun şi te iubesc

Şi încă odată-ţi mulţumesc !...

Ce să-i mai cer lui Moş Crăciun ?...

creat: Duminică, 20. Decembrie 2009 Ora 22:05.

Când eram mic, îmi spunea mama să fiu cuminte şi mai bun

Căci n-o să-mi mai aducă daruri, bătrânul Moş Crăciun.

Şi, am fost an de an cuminte, şi-am învăţat, şi-am tot sperat

Că, în sfârşit, anul acesta, bătrânul Moş nu m-a uitat.

E drept, nu m-a uitat vre-o dată, dar fiind din fire cam uituc

Îmi tot spunea: "Nepoate, dragă, iar am uitat ce dar ai vrut.

Dar pentru că ai fost cuminte şi pe părinţi i-ai ascultat

Eu ţi-am adus în dar o carte. Să o citeşti, c-ar fi păcat,

Pierdută-n van să-i fie slova ce-ar vrea să spună tuturor,

Că doar citind, citind într-una, îţi va fi-n viaţă mai uşor".

...............................................................................................

Acum, după atâta vreme, constat că "Moşul" iubitor

Mi-a dat cel mai bun sfat din lume. Deci, "Moşului" îi sunt dator.

De-mi aducea atunci drept daruri, nimicurile ce râvneam

Aş fi pierdut esenţialul şi tot ce-i mai de preţ pierdeam.

N-aş mai fi înţeles în veci ce-nseamnă cartea pentru noi,

Că ea îţi dă înţelepciunea care te scoate din nevoi.

De-aceea spun şi eu, ca Moşul, la generaţiile ce vin

Citiţi, citiţi, căci doar în carte se află darul cel divin !...

Citind puteţi pătrunde taine ce nu pot fi atinse uşor.

Şi taina vieţii şi a morţii şi-a Eu-lui interior.

.............................................................................................

Acum când tâmplele mi-s sure şi iarna vieţii se aşterne

Înfofolit cu trei fulare, cu nasu-n plapume şi perne,

Îmi amintesac cu nostalgie de-acele zile, de copil,

Când aşteptam cu-nfiorare să vină moşul, iar, tiptil

Şi să-mi aducă-n prag de iarnă un brad, frumos împodobit

Şi-o carte mică, nou-nouţă, pe care să n-o fi citit.

Iar dacă azi, din întâmplare, Moşul cel bun în geam mi-ar bate

Să mă întrebe despre daruri, i-aş spune sigur: VREAU O CARTE !...

DARUL LUI MOŞ NICOLAE

creat: Sâmbătă, 05. Decembrie 2009 Ora 21:35.

Dacă te culci seara şi eşti prea obosit e posibil să ai surprize neplăcute, sub forma unor coşmaruri, sau a unor vise încâlcite, din care a doua zi dimineaţa vrei să înţelegi cîte ceva din ele, dar cu tot efortul pe care îl depui nu reuşeşti decât să-ţi oboseşi mai tare mintea, care şi aşa nu s-a odihnit cum se cuvine din pricina acelor vise despre care vă vorbeam mai înainte. Asta mi s-a întâmplat mie astă noapte când dupa ce am chinuit vre-o cinci - şase ore calculatorul, am hotărât că ar fi cazul să mă mai şi culc. Am alunecat în lumea lui "Moş Ene" cu o mulţime de ferestre şi ferestruci ce mi se perindau prin faţa ochilor, care şi aşa mă usturau din cauza însistenţei cu care am privit la ecranul monitorului şi, chiar în momentul in care mă străduiam să văd printr-o fereastră "programul din spatele ei", am auzit că mă interpelează cineva:

_ Bună seara ! Dumneata eşti Babacu ? M-am întors cu surprindere şi, nu mică mi-a fost mirarea când în spatele meu am văzut un bătrân, cu o barbă albă, mare de-i acoperea tot pieptul şi care ţinea în mână un toiag lung şi noduros. Când l-am văzut, imediat mi-a trecut prin minte ideeacă ar putea fi Moş Nicolae, care în aceste zile umblă să le ducă tuturor daruri, aşa că i-am răspuns cât se poate de politicos:

_ Bună seara ! Eu sunt. Dar dumneata, nu cumva eşti Moş Nicolae, cel care împarte daruri ?

_ Ba da, eu sunt. Văd că m-ai recunoscut. De altfel nici nu era greu. Toţi copii mă cunosc ...

_ Da, ştiu. Şi eu îţi port imaginea în minte tot de când eram copil ... Şi, zici că te-ai gândit să-mi faci un dar anul acesta ?...

_ Nu, nu numai ţie, în mod special, ci vouă, tuturor românilor

_ La toţi ? ... Şi cam la ce dar gândit să ne faci ?

_ Păi, o să vă aduc un preşedinte ...

_ Unul nou, sau ni-l laşi tot pe ăla care a fost ?...

_ Asta e surpriza. Depinde cât sunteţi de cuminte ...

_ Moşule, se spune "cât sunteţi de cuminţi".

_ Nu, nu ! ... Ştiu eu ce spun ... Cuminte ... CU MINTE !...

Şi dintr-odată a dispărut ... Oare ce-o fi vrut să zică ?...

Moş Crăciun

creat: Vineri, 24. Decembrie 2010 Ora 22:47.

Seara bună, dragii mei ! La voi a venit Moş Crăciun ?... La mine au venit doi. Mai întâi am reuşit să-i trag în poză, iar mai apoi, pentru faptul că mi s-a părut a fi nişte impostori le-am tras un şut în ... Mi-e ruşine să vă spun, unde ... Oricum, pe undeva prin zona în care spatele îşi schimbă denumirea.

Dacă, din întîmplare, vor veni şi la voi, puteţi să-i trataţi cu aceeaşi consideraţie ...

Pentru ca nu cumva lui Moş Crăciun cel veritabil să i se întâmple oarece neajunsuri din pricină de confuzie, o să vă prezint poza celor ce m-au vizitat pe mine ...

Sărbători Fericite !...

P.S. Aveţi mare grijă !... Şmecherii, au obiceiul să vă intre în casă prin ... TELEVIZOR !...

Băţul lui Moş Nicolae

creat: Duminică, 05. Decembrie 2010 Ora 20:50.

Tare supărat e Moşul. Anul ăsta-i greu, măi frate !...

Gol-goluţ îi este coşul şi, să-l umple, nu mai poate.

Cu ce să mai ia cadouri, păpuşele, maşinuţe,

Cu care să poată umple milioane de ghetuţe ?...

De la "centru", ieri, mai-marii, fondurile i-au tăiat.

Cică, nu sunt bani de pensii. Moşu-i foarte supărat

Umblă gârbovit pe stradă, supărat, precum vă spun

Dar, în faţa lui apare ... Cine credeţi ? ... Moş Crăciun.

Supărat şi el, fireşte, pe acei "mai-mari" vicleni

Cu o tolbă golă-n spate, fără sanie şi reni,

Fără elfii lui zburdalnici ce de-un veac l-au ajutat

Căci "mai-marii", fără milă, pe toţi i-a concediat.

- "Bună vreme, Moş Crăciune "!... - "Mulţam' ţie Moş Năică !...

Nu te-am mai văzut o vreme. Cum o duci, la o adică"?...

- "Mulţumesc de întrebare !... N-o duc prea bine, să ştii.

Cu lipsa asta de fonduri, n-am ce duce la copii.

Iacă, mâine e sorocul şi, cum vezi, e coşul gol.

N-am măcar o păpuşică, maşinuţă sau pistol.

Nici măcar o bombonică, să-ndulcesc pe ăia mici.

Azi, mai-marii de la centru mi-au luat tot. Nişte calici !...

Ei atât vor: Să se plimbe cu o maşină luxoasă.

Că alţii sunt în nevoie se vede că nu le pasă.

Dar pantofii lor, de firmă, înşiraţi de ieri sunt. Zău !...

După câte văd, aşteaptă să le fac daruri, tot eu ..."

- " Şi, n-o să le faci, măi Nae ?... Că-s uşor de procurat.

Dai o fugă în pădure şi într-un ceas aduni un sac ...

La asemenea purtare şi la aşa minţi "isteţe"

Darul cel mai bun, se pare, că ar fi ... un sac de beţe !..."

Poveste de Crăciun

creat: Sâmbătă, 24. Decembrie 2011 Ora 05:01.

M-am născut într-o seară geroasă de iarnă. Printre primele imagini din copilărie pe care mi le amintesc e imaginea mamei, pe care o urmam pas cu pas prin beznă, printre troienele înalte de zăpadă. Pe tata nu l-am cunoscut. Nici nu ştiu dacă am avut aşa ceva. Atît. Doar mama, care mă hrănea, se culca lângă mine ca să mă încălzească şi mereu îmi spunea să o urmez. Iar eu asta făceam. O urmam prin beznă, printe troiene. Mai ţin minte că odată, pe când o urmam pe mama, aşa cum vă spuneam, în faţa noastră s-au auzit nişte urlete ciudate. Mama a tresărit şi s-a oprit. Mi-a arătat două troiene din apropiere şi mi-a spus să mă culc între ele şi să nu mă mişc. Să o aştept că va veni in curând. S-a îndepărtat repejor de mine. O dată cu ea s-au îndepărtat şi urletele despre care vă povesteam. Asta a fost ultima dată când am mai văzut-o pe mama. Aşa cum mi-a spus, m-am ghemuit între troiene şi nu m-am mişcat multă vreme. Dar mama n-a mai venit. Începuse să mi se facă foame. Dar mai mult decât foame îmi era frig. Am început să tremur. Gerul muşca din carnea mea plăpîndă, cu dinţi ascuţiţi şi răi. Trupul cald al mamei nu era lângă mine să mă apere şi să mă încălzească. Aş fi vrut să plec dar îmi era frică. Mama mi-a spus să o aştept. Dacă va veni şi nu mă va găsi aici ?... Şi, de altfel, la ce bun să plec ?... Unde să mă duc ?... Mai bine stau aici şi trag un pui de somn ... un pui de somn ... un pui ...

..........................................................................

Când m-am trezit, era cald şi bine. Era şi multă lumină. Eram într-o cabană. În mijlocul ei trona un brad, în crengile căruia sclipeau luminiţe roşii, asemenea stelelelor care se vedeau pe cer, atunci când era senin. Alături de mine era un alt copil, la fel ca şi mine, iar dintr-un colţ al cabanei am simţit cum ne învăluie pe amândoi o privire caldă, plină de bunătate. "E mama", mi-am zis. Dar, nu. Mă înşelasem. Era un om. Era un bătrân cu o barbă mare şi albă. La fel de albe erau şi mustăţile. Parcă erau ninse. S-a apropiat de noi şi ne-a dat sa bem lapte cald. Nu era atât de dulce ca laptele mamei, dar în orice caz, era bun şi hrănitor. Sătul, am adormit din nou, vegheat de luminiţele jucăuşe ale bradului şi de privirea calmă a Bătrânului

............................................................................

A tecut mult, foarte mult timp de la acea întîmplare. Icoana sfântă a mamei s-a estompat undeva în negura vremurilor. În toţi aceşti ani am trăit lîngă bunul Bătrân pe care din când în când îl ajutam în lucrarea pe care în fiecare an o făcea cu sfinţenie. Împărţea daruri şi bucurii tuturor copiilor lumii. Pe mulţi dintre ei îi salva de la frig şi foame, aşa cum a făcut şi cu mine cîndva...

Iertaţi-mă dacă m-au năpădit amintirile. Iertaţi-mi clipele de melancolie. Nici măcar nu m-am recomandat. Sunt Rudolf. Sunt unul din renii lui Moş Crăciun !...

A trecut

creat: Joi, 22. Decembrie 2011 Ora 04:13.

A mai trecut un an,

La fel cum trece-un zâmbet

Pe faţa celor care

Soarta le-a surâs.

Le-a dat averi, mărire,

Putere cât mai multă,

Lumină în privire

Şi nici o grijă-n plus

A mai trecut un an

La fel cum trece-o clipă

La cei ce-nfruntă viaţa

Şi-s veşnic cu grăbire

La cei ce-au pus viteza

La loc înalt, de cinste.

Doar ei i se închină

Şi n-au timp de iubire.

A mai trecut un an,

Cum a trecut suspinul

Prin viaţa celor care

Nu ştiu ce-i bucuria

Cei ce au avut parte

De chin şi de amar,

Nu de măriri deşarte,

Luptând cu sărăcia.

Cu bune sau cu rele

Şi viaţa noastră trece

La fel cum trec în goană

Al anilor noian.

Noi ridicăm din umeri

Şi mergem mai departe.

Om bun, ai timp să-i numeri ?

..............................................

A mai trecut un an !...

Pregătiri

creat: Duminică, 04. Decembrie 2011 Ora 18:30.

Astăzi am fost ocupat toată ziua. A început febra pregătirilor. Mi-am curăţat ghetuţele în vederea sosirii lui Moş Nicolae. Nu a fost o treabă uşoară. Ţinând cont că nu am mai făcut această operaţiune de acum trei ani, tot cam prin această perioadă, se adunaseră pe ghetele mele fel de fel de pete de noroi, colectate de prin locurile prin care am trecut.

Acum trei ani, când ghetele au fost curate - lună, cremuite şi lustruite de-ţi luau ochii, moşul a fostcât se poate de generos:

Acum doi ani, însă, când din cauze cât se poate de subiective, ghetele mele au rămas înnoroiate, cadoul a fost pe măsură ...

... iar anul trecut, când au rămas pline de noroi fără o cauză anume, darurile au fost pentru alţii.

Anul acesta, m-am hotărât ca, trecând peste toate piedicile, să-mi lustruiesc ghetele tot la fel de frumos cum au fost cu trei ani în urmă.

Bunicul meu avea o vorbă pe care mi-o repeta de câte ori avea ocazia: "Dacă ai puţină voinţă, poţi muta şi munţii din loc !...". Nu l-am contrazis niciodată, însă am avut destul de multă minte în cap încât să las munţii la locul lor, că doar, nu m-au deranjat cu nimic. Degeaba, însă. S-au mutat ei, singuri, pe ghetele mele. Acum nu vreau decât să mut petele astea vechi de noroi de pe ghete. Poate că aşa, Moşul nu va ţine cont de faptul că e an de criză şi-mi va face un cadou mai substanţial.

În orice caz, o să vă ţin la curent în această privinţă !...

Mesaj către Moş Crăciun

creat: Marţi, 06. Decembrie 2011 Ora 20:26.

V-am promis că o să vă ţin la curent despre sosirea lui Moş Nicolae şi despre eventualele cadouri pe care mi le va face şi iată că îmi ţin promisiunea. Vorba aia: "Promisiunea dată, e datorie curată !"

Cum vă spuneam, mi-am pregătit ghetuţele ( de fapt era vorba despre nişte cizme de cauciuc, ce vreţi ? E criză, doar ...) încă de alaltăieri, pentru că ieri ştiam că voi fi prins cu alte teburi, le-am aşezat pe hol, la îndemâna Moşului şi m-am pus pe aşteptat. Şi am aşteptat ... şi am aşteptat ... începând de aseară de când s-a întunecat, toată noaptea şi astăzi, o bună parte din zi, fără ca Moşul să dea vre-un semn că ar avea de gând să apară. În acest timp mi-am făcut tot felul de idei: Ba, că nu am fost cuminte şi de aceea nici măcar nu am fost trecut pe agenda Moşului, ba că, bătrân cum e, Moşul m-a uitat, ba că ... În sfârşit, tot felul de idei, care de care mai năstruşnice.

În dupăamiaza aceasta, când îmi luasem grija că moşul va mai veni, A apărut, totuşi. Obosit, supărat, cu o sacoşă goală în mână, s-a aşezat pe un taburet să-şi mai tragă suflarea. A tăcut preţ de două minute, după care a început să se scuze. Bineânţeles, tema principală a fost criza. Criza a fost cea care a făcut ca o mare parte a românilor să nu capete absolut nimic astăzi. Totuşi, m-a consolat si mi-a spus că tot ceea ce ar putea face este să pună o vorbă bună la celălalt moş, la Moş Crăciun, să-mi aducă el un cadou mai consistent. Pentru asta însă, va trebui să-i transmit lui Moş Crăciun un mesaj în care să-i comunic ce aş vrea să-mi aducă. Propunerea m-a luat prin surprindere. Habar nu aveam, pe moment, ce aş putea să-i cer lui Moş Crăciun, în plus de asta, m-am enervat. Prea semăna toată povestea cu un trafic de influienţă, aşa că , fără să vreau, i-am răspuns Moşului cam răstit:

- Nu vreau nimic!... Nu vreau să-mi aducă nimic !... Ba, dimpotrivă aş vrea să vină şi să-mi ia ceva

... A fost rândul Moşului să se uite mirat la mine şi să se supere.

- ... Şi, ce-ai vrea să-ţi ia ?...

- Pe Băsescu , pe Boc, şi pe toată clica lor, de pe cap ...

A plecat cu paşi grei, târşâiţi, bombănind:

-...Poate la anul, fiule. Poate la anul ...

Tare supărat e Moşul ...

creat: Joi, 06. Decembrie 2012 Ora 20:29.

Salutare, dragi zăngăniţi ! Ce mai faceţi ? A trecut astăzi Moş Nicolae pe la voi ? Ce v-a lăsat în

ghetuţe? Sigur, sigur, voi aţi fost cuminţi tot anul care a trecut. V-a copleşit Moşul cu daruri. Pe mine, nu. Cred că e supărat pe mine şi nu ştiu de ce.Anul acesta nu mi-a adus în dar nici măcar o nuia. Şi doar am fost şi eu cuminte. E drept că, din cînd în cînd, am mai "călcat eu strâmb", ba chiar, o dată, sau de două ori am mai "sărit eu pârleazul" dar, in rest, am fost cuminte...

Mă gândesc că, poate, totul mi s-a întâmplat din cauza vremii capricioase de ieri. De dimineaţă a fost soare. M-am încălţat cu pantofii şi am ieşit să-mi cumpăr ziarul de la chioşcul din colţ. Mai târziu a început ploaia, prin urmare a trebuit să mă încalţ cu nişte cizme, întrucât pantofii ar fi tras umezeală şi ar fi fost "vai" de reumatismele mele ... Iar atunci când a trebuit să fac plimbarea de seară a trebuit să iau bocancii, deoarece ploaia de mai devreme s-a transformat într-o ninsoare deasă care, in cîteva minute a şi aşternut un covor de nea de două degete. Astfel că aseară pe hol erau aliniaţi pantofii, cizmele şi bocancii. Ba, chiar şi o pereche de papuci pe care îi port de obicei prin casă. Când m-am trezit azi de dimineaţă, în nici una din ele nu am găsit nimic. Absolut nimic. Să nu fi ştiut Moşul în care din ele să-mi lase darul, sau poate o fi crezut că am căzut în patima lăcomiei şi de aceea i-am scos în cale toată încălţămintea pe care o aveam ?...

Vă dau cuvântul meu că nu e adevărat. Nu le-am scos ca să mi le umple Moşul pe toate cu daruri.Poate m-a "penalizat" pentru neglijenţă, că nu le-am pus pe cele care nu le folosesc în comoda pentru încălţăminte ... Oricare ar fi fost motivul, un lucru este cert. Anul acesta Moşul nu mi-a adus nimic. Lasă că până la anul, aflu eu care a fost motivul si atunci !!!! ...

Moş Zăngănilă. Cine este Mos Craciun ?

creat: Joi, 13. Decembrie 2012 Ora 02:57.

A fost demult, în vremuri care îmi par apuse de-o vecie.

Aţi înţeles că vă vorbeam de vremea din copilărie,

O vreme-n care nu ştiam de ce zăpada este albă

Sau de ce ţurţuri, înşiraţi, formau la streaşină o salbă.

Păşeam

cu greu printre nămeţi ce se-nălţau mai sus de mine

Vecina mea ma-ntrebat de ce-am ieşit din casă unde-i bine ?

Eu, m-am uitat la ea solemn şi, fără gând să fac vre-o fiţă.

I-am spus cu glasul serios că sunt "student" la grădiniţă

Şi merg acolo unde este Zâna Bună care-i învaţă pe copii,

Cum să se poarte când vor creşte mari, să cânte şi să spună poezii.

Ajuns la grădiniţă îngheţat, cu nasul roşu, de să-i plângi de milă

Tovarăşa ne-a povestit la toţi "povestea adevărată" a lui Moş Gerilă.

----------------------------

Căci am uitat să spun că-n acea vreme, oameni haini cu spritul nebun

Tovarăşă-i ziceau educatoarei şi Moş Gerilă îi spuneau lui Moş Crăciun.

----------------------------

Ţin minte că in cinstea lui Gerilă toţi am cântat, am râs, şi-am spus poezii

În jurul unui brad gătit de sărbătoare, cu suflete curate de copii.

Într-un tîrziu veni încet şi Moşul. Părea că-i obosit de-atâta cale

S-a prăvălit sub brad pe o băncuţă şi a rămas cu gândurile sale.

Apoi, ne-a tot chemat pe, câte unul, scoţând din sacu-i parcă fără fund

Păpuşi pentru fetiţe, cuburi colorate şi alte jucării ce ni le-a dat pe rând.

Pe mine m-a chemat chiar cel din urmă. M-a pus să-i spun poezii fără de număr

Să vadă, cică, dacă merit darul ce l-a adus in sac, purtat pe umăr.

Într-un târziu s-a mulţumit se pare şi m-a luat, pe sus, la el în braţă

Spunând cu glasul lui, gros şi puternic că poezia de mic se învaţă.

Dar când a fost să mă dea jos din braţe, mânuţa mi s-a agăţat în barba lui ca vata

Barba s-a rupt şi ... mare a fost surpriza. Cred c-aţi ghicit cine e Moşul ... Era tata ...

 Moș Zăngănila . Dacă aş fi Moș Craciun.

creat: Vineri, 14. Decembrie 2012 Ora 20:36.

Astă noapte am avut, prieteni buni, un vis frumos.

Se pare că tot anu-am fost, isteţ, cuminte şi sfătos

De-aceea Sf. Petru-a hotărât, pentru că anul a fost bun

Să-mi pună-n spate sacul plin şi să mă facă ... Moş Crăciun.

O noapte întreagă am colindat lăsând din sac câte un dar

De la copilul cu surâsul dulce, până la moşul solitar.

Un strop de fericire la sărmani şi un îndemn la cei în suferinţă

Puţină îndrăzneală la timizi, iar la tufaşi un strop de umilinţă.

Şi cred că fiecare a primit cadoul care se cuvine

Dar dintre toţi doar unu-a fost uitat. Şi credeţi-mă, m-am uitat pe mine.

În zori, frumosul vis s-a destrămat. Când se-auzi cântatul de cocoş,

Eu m-am trezit exact aşa cum sunt: Nu Moş Crăciun, ci numai ... moş !...

 Moș Zăngănilă. Elful Descurcareț

creat: Sâmbătă, 15. Decembrie 2012 Ora 21:43.

Nu ştiu , zău, cum să vă spun

Sunt elful lui Moş Crăciun

Nu sunt animal de pluş

Sunt un fel de spiriduş.

Nu-i nici greu, dar nici uşor

Să poţi fi de ajutor

Moşului bătrân şi bun

Care-şi spune Moş Crăciun.

Anul ăsta, bunăoară,

Iată, n-am o para chioară

Guvernanţii, bată-i vina,

Mi-au tăiat de tot chenzina.

Şi-am o droaie de nepoţi.

Cum să le duc dar la toţi ?...

Mă scobesc prin buzunare

După două, trei parale.

Nu găsesc, bătule-ar sfântul.

Prin buzunar bate vântul.

Trebuie să fac ceva ...

Altfel dau de vre-o belea.

Vine Moşul şi mă-ntreabă:

- "Ce-o să dai, elfule, dragă,

La toţi nepoţeii tăi,

Că-s cuminţi şi mititei ?..."

Şi-atunci eu ce pot să fac

Pe nepoţi să mi-i împac ?...

Credeţi c-o să fie bine

Dacă dau de vre-o ruşine ?...

Dar, scap eu, că fac, ce fac,

Doar sunt elf,(un pui de drac),

Şi orice "îmbârligare"

Pentru mine-i provocare.

Doar, am motive cu carul

Să schimb în pedeapsă darul.

Fiindcă ascultă pe la uşi,

N-o să mai aduc păpuşi

Nepoatelor de la noi.

Le aduc un ... păpuşoi ...

Dacă s-au emancipat

Şi îl vor mai dezbrăcat

Cum s-ar zice, mai sexos

Iată-l. E aici mai jos.

E mai trendy dezbrăcat

Pentru că-i despănuşat...

Cu băieţii nu-i problemă.

Nu mai am nici o dilemă

Ei vor doar o maşinuţă ...

Deci, le dau doar o căruţă.

Sau ceva mult mai tentant,

Între car şi un ... Trabant ...

Dacă darul nu le place,

Chiar că nu ştiu ce voi face ...

Dar eu sunt descurcăreţ

Fiindcă-s elful cel isteţ !

Mă învârt pe ici, pe colo

Şi, adopt metoda ... solo ...

Iar la sfârşit, dragi nepoţi,

Vă spun "LA MULŢI ANI " la toţi !...

Moș Zăngănilă. Acest Crăciun nu voi mai fi singur.

creat: Marţi, 18. Decembrie 2012 Ora 23:08.

Cum-necum, deşi nu s-a mai întîmplat niciodată până acum, în mod inevitabil, anul acesta se va întâmpla. Voi petrece sărbătorile de iarnă de unul singur. Soţia s-a hotărât ca anul acesta, să petreacă atât sfârşitul anului, cât mai ales sfârşitul lumii împreună cu părinţii săi undeva în ţară, la vre-o patru sute de kilometriâ. La început m-am gândit că ar fi cazul să mă opun, să protestez vehement, să ... Dar, nu !... Mai bine, nu. Dacă tot e vorba de sfârşitul lumii, m-am gândit că e mai bine să-l înfrunt de unul singur. Şmecher cum mă ştiu, mă gândesc că, de unul singur, mi-ar fi mult mai uşor să-l păcălesc şi să-l conving să mă ocolească. Dar nu despre asta ar fi vorba...

Cel mai important este faptul că, măcar acum după treizeci de ani, e cazul să-i fac soţiei pe plac şi să-i respect deciziile. Şi, cine ştie ?... Poate că tot răul e spre bine. Măcar acum după treizeci de ani să mă simt şi eu flăcău. E suficient chiar şi pentru o noapte. Ce importanţă are dacă e noaptea de Crăciun?...

Prin urmare, imediat ce soţia s-a urcat în autobuz, iar acesta s-a urnit din loc, am şi scos telefonul din buzunar şi am sunat pe rând, pe Sofica, pe Lorica şi pe Tănţica, nişte cunoştinţe ale mele din tinereţe, cu invitaţia de a petrece împreună mai întâi (în ordine cronologică) un sfârşit de lume, iar peste câteva zile, o noapte de Crăciun. Bineînţeles, sub diferite pretexte, am fost de fiecare dată refuzat cu eleganţă. Ba chiar cea de a patra cunoştinţă a mea pe care am sunat-o în disperare de cauză mi-a şi mulţumit pentru telefon:

- "Bip ...bip ... bip !..."

Dar ştiţi că eu nu mă las aşa uşor ... Nu am acceptat niciodată să fiu înfrânt. De aceea vă asigur că nu voi petrece Crăciunul de unul singur. În mod sigur mă va însoţi ... imaginea mea din oglindă cât şi umbra mea. Dar pentru asta va trebui să mă asigur că nu voi stinge lumina ...

 Moș Zăngănilă. Moș Crăciun chiar exista.

creat: Joi, 20. Decembrie 2012 Ora 13:50.

Aveam vre-o şase anişori când am aflat, aşa, subit

Că Moş Crăciun n-ar exista, că totul nu-i decât un mit.

Adică o poveste spusă la gura sobei, lucru cert,

Când viscolul afară urlă, iar moşii îşi beau vinul fiert.

Credinţa firav încolţită s-a zdruncinat din temelii.

Inoculată ca otrava, in minţi fragile de copii,

Această stranie idee, a fi absurdă îmi părea

De-aceea mi-am propus ca temă, în viitor a cerceta.

Eram micuţ dar nu-mi plăcea să stau într-una inactiv

De-aceea cred, m-am hotărât să mă transform în detectiv,

Dilema aceasta s-o rezolv şi apoi tuturor să spun,

Şi la copii, şi la adulţi, dacă există Moş Crăciun.

În locu-n care acum un an un brad înalt el mi-a lăsat

În seara de ajun făcui, din perne moi, un soi de pat.

Pe ele m-am culcat sperând că-l voi surprinde pe moşneag

Şi-l voi vedea la chip, atunci când îmi va trece-al casei prag.

Tata privea efortul meu şi patul ce-am alcătuit

Iar când a înţeles ce vreau, m-a încurajat şi a zâmbit.

Pe pernele calde şi moi am stat ce-am stat şi am pândit

Efortul însă a fost prea greu şi într-un târziu am adormit.

....................................................

În dimineaţa de Crăciun, în locul care l-am păzit

Se înălţa maestuos, un brad, frumos împodobit.

Cu multe globuri argintii şi stele ce clipeau mereu.

Pernele moi au dispărut, iar eu ... eram în patul meu.

Sub brad erau aliniate, pachete mari, pachete mici

Pe care, cred că Moşul le-adusese şi le lăsase pentru noi aici.

Şi mama era foarte bucuroasă. Şi ea primise un pachet în dar.

Am întrebat-o dacă-i de la Moşul şi mi-a răspuns că nu are habar.

Doar tata surâdea pe sub mustaţă. Pe el l-am întrebat, cine m-a dus în pat ?

Mi-a spus că Moş Crăciun, că n-avea loc unde să pună bradul argintat.

Deci misiunea mea a fost ratată. Dar nu-i nimic, până găsesc vre-o pistă

Rămân convins şi-o să spun tuturor că Moş Crăciun încă există !...

Moș Zăngănilă- Legenda lui Moș Crăciun

creat: Luni, 24. Decembrie 2012 Ora 04:07.

         Auzi , şmecherie !... Cică să vă spun legenda lui Moş Crăciun ... De parcă nu aţi şti-o . Cum să nu o ştiţi, când, încă din zorii copilărei, fie mama, fie vre-o bunică zâmbitoare sau vre-un bunic sfătos ne-a spus-o fiecăruia din noi ?... Sigur că, da, e vorba de moşul ăla, în grajdul căruia s-a născut pruncul Isus, că era atât de rău şi inospitalier, încât n-a catadixit să-i invite în casă pe Iosif şi pe Maria şi să-i omenească cum se cuvine.

         Exact !... Despre el este vorba. De moşul ăla care, după ce a auzit de la cei trei magi că a făcut-o de oaie cu răutatea lui, s-a apucat să ducă daruri la copii, într-o anume zi a anului ... Nu !... Nu pentru că s-ar fi făcut mai bun, ci pentru că s-a gândit el, că ar fi mult mai profitabil dacă se pune bine cu Doamne-Doamne ... De aceea, nu mai insist să vă spun o poveste pe care deja o ştiţi. Devine plictisitor, nu-i aşa ?... Mai bine vă povestesc câte ceva despre ceea ce nu ştiţi încă. Adică, despre mine.

         Chiar dacă au început să vă trosnească fălcile din pricina căscatului, să ştiţi că e totuşi o poveste interesantă. Şi, e cu atât mai interesantă cu cât am primit chiar critici. Citez:

" Sper ca macar in ultima etapa sa iti dai masca aia de pamflet de pe fatza si sa spui exact ceea ce simti:)"

         Păi, nu aşa am făcut de fiecare dată ?... Nu v-am spus că de fiecare dată simt nevoia să vă dăruiesc un zâmbet care să vă înflorească pe faţă ?... Un zâmbet care să vă lumineza chipul ?... Dacă nu reuşesc întotdeauna, asta nu e vina mea. Ce, parcă darurile moşului sunt întotdeauna reuşite ?... Sunt şi ele, ba după dispoziţia moşului, ba după bugetul pe care îl are, ba după ...

         Pe când, zămbetele pe care vi le dăruiesc eu sînt cât se poate de variate, Plecând de la "zâmbetul amar", se transformă mai apoi într-un "râs mânzesc", până când devin încet-încet "râsu-plânsu".

         Pe urmă, v-am dăruit câteva cântece, cântate chiar de mine, pe care ştiu sigur că nu le-aţi auzit. Era normal să se întâmple aşa, că în mod sigur, după primele acorduri, aţi băgat, pe bună dreptate, degetele în urechi şi nu le-aţi mai scos decât după un sfert de oră după ce cântecul s-a terminat, ca să fiţi siguri că timpanele nu vă vor fi prejudiciate ... Şi, nu în ultimul rând, v-am dăruit o mulţime de poze de-ale mele, cu ajutorul cărora, sunt sigur că, până şi ce mai fricos căţel pe care l-aţi avut vreodată, a învăţat să latre.

         Psss !... Într-e noi fie vorba ... pentru a putea să vă fac aceste daruri a trebuit să evadez de la ospiciul Zang, iar dacă află Bizonul şi Temujin, iar o să mă închidă acolo, şi până la anul, pe vremea aceasta, nu voi avea altceva de făcut decât să mă bat cu pumnii în piept şi să strig: "EU SUNT MOŞ CRĂCIUN !!!..."

Iată că, fără să vreau, m-am desconspirat ...

Pluguşor zăngănitor

creat: Duminică, 30. Decembrie 2012 Ora 12:28.

Aho. aho, anul nou vine

Ascultaţi aici , la mine !

A venit Babacu, iară

Să vă facă o zăngăneală

Că tot anul a lipsit

Şi nu prea v-a zăngănit ...

Zăngăneala, cum se ştie

E-o urare fistichie

Însoţită de alai

De biciuşti şi de-un buhai,

Care se-apucă şi rage

Dacă de coadă se trage.

Ia mai mânaţi măi flăcăi

Zăngăniţi din clopoţăi

Şi strigaţi odată, hăi !...

Anul nou ce-a apărut

Este un nou început

Nu ca ăl ce i-a făcut

Pe mulţi oameni de-au crezut

Că de s-a cărăbănit

Vine al lumii sfârşit.

Anul ăsta ce-o să vie,

Să v-aducă bucurie

Bani în casă

Pâini pe masă

Viaţă veselă, voioasă,

Fără griji, fără nevoi

Doar cu ce vă doriţi voi.

Ia puneţi mâna pe bici

Câte patru, câte cinci

Şi pocniţi din ele aici.

Zăngăniţi şi din tilinci

Trageţi brazdă peste văi

Şi strigaţi mai tare, hăi ...

Când face clopotul Dang!

Mai intraţi şi voi pe Zang.

Când ninge şi-i frig afară,

Puneţi poze, bunăoară.

Când primăvara soseşte

Şi când mugurul plesneşte.

Păsările fac cirip

Voi mai puneţi câte-un clip

Lăsaţi vara fânu-n stog

Şi mai scrieţi câte-un blog

Iar în toamnă, la cules

Fiindcă nu aveţi de-ales,

Faceţi aşa cum v-am zis.

Recitiţi tot ce aţi scris.

Şi aşteptaţi cu nerăbdare

De la Babacu, urare.

Mai forţaţi-vă, flăcăi

Şi strigaţi cu toţii hăi !...

De urat aş mai ura

Văd că mult v-ar bucura,

Văd că mult m-aţi asculta

Dar mi-e frică de ceva.

Sacul cu urări din spate

Mi-e că, pe neaşteptate

Se goleşte şi rămân

Fără urări să vă spun

Iar în anul ce-o să vină

În loc de o laudă fină

O să vă aduc ocări.

Cum se-ntâmplă uneori

Şi la voi când comentaţi

Blogurile celorlalţi

De aceea mă opresc

Aici unde mă găsesc.

Şi aştept vre-o două zile

Până de Sfântu' Vasile.

Până după sărbători

Să v-aduc alte urări,

La cumpăna dintr-e ani.

La anul şi la mulţi ani !...